Gradini austere

Despre volumul Aurei Christi, Gradini austere, Cezar Ivanescu afirma „poezia Aurei Christi se impune in constiinta lectorului roman de pretutindeni prin cateva virtuti evidente chiar de la un prim contact cu textul poetic. Astfel, tanara poeta din Basarabia impresioneaza mai intai prin puritatea si fluenta limbii poetice. Lirismul discret, surdinizat, intru totul feminin, este rostit intr-o incantatie verbala rafinata, autonomizand fiecare poem si preschimbandu-l parca intr-un descantec magic, tamaduitor. Tonul egal al rostirii este servit de o desavarsita tehnica a versificatiei care variaza cu suplete de la poem la poem: versul clasic, sugestiv, de sorginte simbolista, aluneca pe nesimtite spre versul alb, unitatea stilistica si sunetul propriu al poeziei inchegandu-se continuu dintr-un murmur muzical bine articulat. Colocviala, fara stridentte de nici un fel, poezia Aurei Christi atinge corzile grave ale meditatiei profunde, instrumentand imnic si memorabil angoasa existentiala, care impulsioneaza fiecare poem.”

„Strabatem in acest sfarsit si totodata nou inceput de veac un desert al poeticului. Or, iata, in cuvintele Aurei Christi, curgand abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, sa nu temem de retorica majusculelor, al marei Poezii. Este tocmai ceea ce ne intampina din preambulul la suma aceasta de texte: o apologie a poeziei, cum nu ma mai asteptam sa aud rostita de o voce stiutoare. Numai un initiat in arcanele poeticului poate sa-si permita cu o atat de sublima nerusinare libertatea de a vorbi nu despre poezie, ci din poezie. Marturisiri precum: «realitatea mea de otel care este poezia», «Daca poezie nu e, nimic nu e», «Am imblanzit moartea prin poezie…», «Cata suferinta – exact atata poezie», sunt tot atatea marturii ale celui ce nu se rusineaza de a se expune devorat de propria sa pasiune. Ostentatie retorica? Nicidecum. E curajul temerarilor care infrunta locurile comune ale celor care vor ramane pururi in afara acelui «templu de cuvinte», pe care tot aceasta indrazneata poeta se marturiseste chemata sa-l inalte”. - Nicolae Balota