Reteaua Corect

Ideile bursuce

de Iulian Baicus

Domenii:
Fictiune » Poezie
Etichete:
Aparitii editoriale mai 2012
0 voturi
* Pretul include TVA schimba moneda

"Ideile bursuce" reprezintă volumul de debut al autorului, un univers de hîrtie, livresc și fabulos, construit din resturi de poeme gata digerate prin lecturi de studenție printr-un joc insațiabil al intertextualității, un exemplu al modului în care parodia nu demolează ci construiește lumi fictive, un volum programatic al întregii opere a lui Iulian Băicuș, în care anumite teme care, ulterior vor fi dezvoltate în studiile și eseurile critice, emerg la suprafața textului, alcătuind un fractal poetic în care se întîlnesc, dincolo de mode și timp, pe același raft ca în eseul lui T.S.Eliot, Tradiție și talent personal, Eminescu, Auden, Blake, Poe, Bacovia, Pound, dar și o sumedenie de alți mari poeți contemporani. Latura autobiografică a poemelor este mascată fin și delicat de citatul livresc, sub care scriitorul se ascunde ca sub o mască de carnaval venețian, încadrînd poezia într-o serie pe care criticul literar Florin Manolescu o denumea poezia criticilor. Pe lîngă aceasta ne impresionează gustul parnasian pentru imagini și metafore ale Extremului Orient, cu trimiteri precise la stampele și literatura poetică japoneză dar și la războiul dintre cele două Corei, cu chinezării delicate dar precise, desenate aproape caligrafic. Last but not least, atrag atenția cele cinci parodii originale ale Scrisorilor lui Mihai Eminescu, cele care conțin pe lîngă o reactualizare a universului poetic pe tiparul clasic, Mihai Eminescu, contemporanul nostru, și o resemantizare a poziției sale în canonul literar românesc din toate timpurile. Ediția prezentă introduce poeme noi, scrise după anul debutului, 2002, iar cele vechi s-au bucurat de o recitire atentă și de o revizuire. De citit, de recitit!

Disponibil in format:
EPUB, PDF
Marimea fisierului:
≈ 1 MB (188 pagini)
Protectia cartilor:
Detalii
Editura:
Virtual
Data publicarii:
30.05.2012
ISBN:
978-606-599-929-9
Short URL:
http://crct.ro/brV
 
Versiunea tiparita poate fi cumparata de pe situl editurii:
Virtual
Comentarii pentru "Ideile bursuce"

Comentarii:

  • Fii primul care comenteaza!

Du-te inapoi sus

CorectNews - citeste opt ziare intr-unul singur CorectBazaar - schimbi orice, oricand, cu oricine

Twitter is down for the moment!

CorectBusiness beta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPolitics beta

Afla tot despre politica din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocial beta

Afla tot despre societate din cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScIT beta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSports beta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestyle beta

Afla tot despre felul de a trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Modalitati de plata:

PayPal
Plati Online
* Toate preturile afisate includ TVA

Urmareste-ne pe: