Reteaua Corect

Daniel Piscu

4 titluri
Daniel Piscu
Daniel PIȘCU (n. 20.06.1954) este un poet român, membru al generației optzeciste.

Studii

A absolvit Facultatea de Limba și literatura română, secția română – franceză, în cadrul Universității din București, între 1975 – 1979.

Activitate literară

A debutat literar în revista Amfiteatru în 1978

A fost membru al "Cenaclului de luni" (1977-1983)

A debutat în volum în anul 1989, cu "Aide-memoire", Ed. Litera, București

Colaborează cu poezie, proză, eseuri și articole de critică literară în reviste literare: România literară, Timpul, Interval, Convorbiri literare, Vatra, Bucovina literară, Euphorion, Poesis, Contrapunct, Familia etc. 


Premii literare:

- 1996 -premiul Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Brașov,pentru volumul “ Scrisorile de acasă “, 1996

- 1996- premiul Uniunii Scriitorilor din România la Festivalul de poezie “George Coșbuc “, Bistrița Năsăud, 1996, pentru volumul “Scrisorile de acasă “

- 1998- premiul ASPRO pentru experiment, pentru volumul “ Titlul poemului este aforism “, 1997 - 2003 - premiul revistei on-line Tiuk! , pentru volumul de poeme "Game", 2002 și pentru romanul "Cel mai mare roman al tuturor timpurilor", 2002.

Apartenența la organizații profesionale:

- membru ASPRO

- membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1994.

Volume publicate

▪ Debutează în volumul de poeme Aide-mémoire, Ed. Litera, București, 1989

▪ Scrisorile de acasă, poeme, Ed. Vlasie, Pitești, 1995

▪ Titlul poemului este aforism, poeme, Ed. Axa, Botoșani, 1997

▪ Mă chemau păsările, roman, Ed. Augusta, Timișoara, 2000

▪ Game, poeme, Ed. Aula, Brașov, 2002

▪ Cel mai mare roman al tuturor timpurilor, Ed. Aula, Brașov, 2002

▪ A venit un iepuraș (Azi Isus a înviat), Ed. Augusta, Timișoara, 2003, carte pentru copii

" Jucătorul de cărți", poeme, Ed. Vinea, București, 2006


Twitter is down for the moment!

CorectBusiness beta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPolitics beta

Afla tot despre politica din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocial beta

Afla tot despre societate din cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScIT beta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSports beta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestyle beta

Afla tot despre felul de a trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Modalitati de plata:

PayPal
Plati Online
* Toate preturile afisate includ TVA

Urmareste-ne pe: