Infiintata in 1990, Casa de Editura si Productie Audio-Video-Film Realitatea s-a diferentiat prin stimularea vietii cultural-spirituale. Aceasta s-a preocupat de editarea a numeroase cicluri si volume despre istoria tarilor moderne ale Europei, completate cu albume video.
Editura a debutat cu „Antologia poeziei crestine” pe care a pus-o in tiraje mari la dispozitia cititorilor ce asteptasera de multa vreme asa ceva si a scolilor in care se impuneau lectiile de religie dar nu existau manuale.
Mai tarziu, Realitatea a preluat revista „Albina romaneasca” , marcand astfel un nou pas in directia emanciparii propusa de publicatiile editurii.
Editura a fost una din primele institutii ce au facut reale demersuri culturale in mediul online, oferind bibliotecilor scolare nenumarate titluri de carti care, partial sau total, se pot descarca gratuit.
In prezent, prin colectia „Vitrina editurii on-line”, se face un permanent efort in vederea afirmarii valorilor literare si editoriale romanesti, promovand cu consecventa Un autor roman pe saptamana.
“Colectia de filosofie personalista” si „Colectia de studii privind dezvoltarea rurala” li se adreseaza tuturor celor preocupati de social-politic, ambele fiind sustinute de reviste de specialitate.